vineri, 27 iulie 2012

Romania 2012

Si acum va rugam sa stati drepti pentru imnul de stat al Republicii Socialiste (liberale) Romane.
Va multumim. Acum puteti sa va asezati linistiti la locurili voastre!

De weekend: reguli de dieta

Filozofie despre viata:
1. Daca mersul pe jos ar fi bun pentru sanatate, atunci postasul ar fi nemuritor.
2. O balena inoata toata ziua, mananca plancton, bea apa si tot e grasa.
3. Un iepure fuge mereu, topaie, mananca numai verdeata si traieste doar 15 ani.
4. O broasca testoasa nu fuge, abia se tareste si nu face mai nimic altceva, e ditamai dihania si cu toate astea traieste 150 de ani.
Iar tu, vrei ca eu sa tin dieta si exercitii fizice?! Hai sa fim seriosi!!!

luni, 23 iulie 2012

O alegere pe care nu o fac


In poarta lagarului de concentrare, o mama cu doi copii in brate, este pusa de gardian sa aleaga unul dintre ei, deoarece nu are voie decat cu un copil in lagar. Dupa mai multe scene dramatice, in fata alegerii imposibile, pentru ca aceasta refuza sa faca alegerea este amenintata de gardian ca ii va ucide ambii copii daca nu alege. (vezi Sophie's Choice).

Am considerat tot timpul ca participarea la alegeri este o responsabilitate civica si o atitudine sociala. Am votat de absoulut fiecare data pana acum, indiferent ca au fost alegeri locale, generale, prezidentiale sau referendum si indiferent de halul in care au fost organizate. Pentru ca am votat nu in ideea de a sustine castigatorul sau o persoana cu sanse, ci de a vota ce am considerat corect in acel moment. (vezi: http://monkey-100.blogspot.ro/2012/06/eu-cu-cine-votez.html)

Faptul ca o gasca de derbedei, printre care mai multi condamnati penal la inchisoare de prima instanta pot suspenda in 2 zile presedintele tarii (nu conteaza cum il cheama pe acest presedinte, pentru ca acest lucru se va intoarce impotriva lor la viitoarea suspendare), ca legea referendumului a fost schimbata de mai multe ori, ca toate regulile de organizare au fost schimbate pe parcursul procedurii de referendum, ca se organizeaza sectii de votare in hoteluri detinute de parlamentari ai unei tabere, ca toate institutiile Europene si oficialii de la Washington critica sever politica de la Bucuresti sunt motivele pentru care in opinia mea acestea nu sunt alegeri ci un circ grotesc la care eu nu voi participa.

Desi am votat de fiecare data pana acum, de aceasta data insa, dupa toate evenimentele din ultima luna, consider ca acestea nu sunt alegeri libere, ci ca suntem mânaţi chemati sa validam sau sa invalidam un puci. Si asta intr-un mod foarte similar cu alegerea facuta in istorisirea de mai sus din poarta Auschiwitz-ului. Motiv pentru care acesta este singura runda de alegeri la care nu voi participa. Sa se duca ai lor, ca eu nu vreau sa particip la asa ceva.

Later edit: pentru cine vrea sa ma acuze ca particip la campania electorala a uneia dintre parti, rog sa observe ca data si ora la care am publicat acest articol, a fost cu mult timp inainte ca Basescu sau PDL sa anunte ca boicoteaza referendumul. 

vineri, 20 iulie 2012

Curiosity touchdown

Pe 6 august va avea loc cea mai ambitioasa misiune spatiala din probabil ultimul deceniu. Un nou robot de ultima generatie si de o complexitate mult mai mare decat toate misiunile precedente este pregatit pentru Amartizare. Va invit sa urmariti acest clip extraordinar produs de NASA:





Regret ca nu am mai apucat sa abordez un subiect similar in urma cu doua luni, cand o alta pagina de istorie a fost scrisa in explorarea spatiala. Prima naveta spatiala privata s-a cuplat cu succes la Statia Spatiala Internationala. Prima misiune a fost fara echipaj uman, insa urmatoarele sunt programate sa transporte si astronauti. Ultimii cativa ani au reprezentat o adevarata renastere in explorarea spatiala nu prin misiuni monumentale ci printr-o varietate foarte mare: primul modul spatial Chinezesc, primele misiuni umane Chinezesti, noua racheta Vega destinata satelitilor mici, naveta spatiala privata Dragon iar acum misiune Curiosity pe Marte.



vineri, 6 iulie 2012

Romania de Sud

Astazi curtea constitutionala a Romanie se va pronunta daca motivele parlamentului de a suspenda presedintele tarii sunt sau nu intemeiate. Previziunea mea este ca Parlamentul va ignora decizia curtii constitutionale si va face ce doreste sau mai precis ce doresc anumite personaje din spatele acestei actiuni concentrate. Acest lucru ne va apropia tot mai mult de o republica parlamentara decat de una constitutionala, presupunand ca inca mai suntem o republica si nu o Junta.

De 3 ani de cand tin acest blog, am precizat intotdeauna sursa materialelor care nu imi apartin, insa acum simt mai mult ca oricand nevoia sa precizez ca aceasta caricatura apartine Iepurelui Mizantrop, al carui fan pe Facebook sunt.

In 1978 Junta Argentiniana a refuzat sa respecte o hotarare internationala prin care una din insule apartinea statului Chile si a luat-o cu forta. http://en.wikipedia.org/wiki/Beagle_conflict
Cativa ani mai tarziu aceeasi Junta a declansat razboiul din Falklands impotriva Marii Britanii tot pentru niste inslue pe care au incercat sa le ia cu forta.


joi, 5 iulie 2012

Piata Universitatii - 4 iulie


Ieri seara au avut loc 2 manifestatii in Piata Universitatii, la care au participat cateva sute de persoane, dar la care televiziunile inregimentate politic nu au avut voie sa se prezinte.
In fata Teatrului National aproximativ 50 de persoane, aproape toti pensionari, strigau organizat impotriva lui Basescu si PDL. Recuzita de miting, desi se incerca cu disperare sa para facuta in casa, se vedea ca era facuta in acelasi fel. Deasemenea erau organizati, strigau in cor, cineva le dadea ritmul. Deci numai spontana si sincera nu era manifestatia aceea.
La fantana insa, la ora 20, erau in jur de 400-500 de persoane. Mare parte pareau veniti la indemnul de pe Facebook impotriva abuzurilor USL. Protestul a carui organizare a pornit pe Facebook nu era de sustinere a PDL sau a lui Basescu ci impotriva abuzurilor grosolane din ultima saptamana.
Nu exista o masa mare organizata, ci numeroase grupulete formate din 1, 3, 5, 12 sau 20 de persoane (acestia din urma pareau a face parte dintr-o galerie de fotbal). Fiecare era cam cu alt mesaj: despre plagiat, despre curtea constitutionala, despre Rosia Montana, despre Ponta, despre Voiculescu, despre dictatura, cu caricaturi, cu steaguri, cu biciclete, cu foi, cu cartoane, cu orice. Grupurile mai mari din aceasta masa de oameni strigau oarecum organizat, dar cei mai multi s-au multumit sa stea si sa priveasca sau sa discute in grupuri mai mici.
Jandrmeria era prezenta dar relativ discret, un singur logan cu numere de MAI era parcat ostentativ chiar sub placuta pe care scria "Aici s-a murit pentru libertate".

PS: inainte sa dea cineva cu piatra, articolul nu reprezinta un mesaj politic, ci o relatare a unor evenimente care au fost mascate discret de mass-media.

marți, 3 iulie 2012

Romania - iulie 2012

"As soon as men decide that all means are permitted to fight an evil, then their good becomes indistinguishable from the evil that they set out to destroy." Christopher Dawson

Cand oamenii se decid ca totul este permis pentru a lupta cu raul, atunci intentia lor buna nu mai difera de raul pe care s-au hotarat sa il distruga. Pregatisem textul acesta de saptamana trecuta, dar programul foarte incarcat nu mi-a mai permis sa termin postarea. Constat insa ca astazi acest citat vine foarte palid in comparatie cu ce se intampla in Romania.

In trecut ma feream sa scriu un comentariu politic pe blog pentru ca desi dezaprobam in marea majoritate fosta putere am avut permanent feeling-ul ca raul cel mare inca nu era ala si ca avea sa vina. Acum continui sa am acelasi feeling ca desi de 2 luni traim niste scene din anii 90-92 Raul Cel Mare se va produce dupa alegerile din iarna. 

In doar 2 luni s-a produs un parjol si o calcare in picioare a absolut orice, inimaginabil. Incep deja sa ma gandesc cu amuzament la ce credeam ca e dictatura sau totalitarism pe vremea lui Basescu. 

Presupunand ca e justificata suspendarea presedintelui (desi pentru exact acest moment nu pot identifica nici un singur motiv - in trecut au fost numeroase), modul in care se face este absolut halucinant. Legi la rand sunt modificate peste noapte, toate targetate impotriva unei singure persoane. Oricat de multe institutii din statul de drept sunt calcate in picioare pentru a face loc suspendarii, atata timp cat actualul presedinte este inca detestat de majoritatea celor care se vor prezenta la vot. Poate ca exista chiar si un calcul aici, dupa ce vor trece de presiunea alegerilor din iarna, USL se asteapta sa faca atatea, incat nu va mai fi Basescu cel mai detestat.


Dincolo de suspendare, niciodata atat de multe institutii ale statului de drept nu au fost asediate in acelasi timp. Pe ministerul educatiei au incercat sa puna mana tot felul de personaje grotesti. La CNADR a fost infipt personajul care a semnat contractul cu Bechtel. O comisie de profesori universitari a indraznit sa verifice o sesizare, atunci comisia aia a fost desfintata, tot s-a intrunit sa faca verficarea, atunci a fost trimis si corpul de control pe capul lor. Avocatul poporului, schimbat! Depolitizarea TVR? Da, a fost depolitiza de PDL si inlocuita cu USL. Parlamentul se intruneste ad-hoc (aceasta este cea mai exceptionala procedura - scuzati superlativul absolut - prevazuta pentru calamitati, catastrofe si ... razboi), ca sa il schimbe pe Blaga cu Antonescu. Monitorul oficial, la loc comanda! UMF Targu Mures, lasa ca mai vedem. Mai multe instante il condamna definitiv pe un infractor, jos cu judecatorii. Seful montat la ISC a incercat sa il scape de prejudiciu pe primul mare corupt dovedit in Romania. (foto: mineriada '90)

Atat de mult parjol in doar 2 luni si asta in coditiile in care nu s-au dezlantuit, pentru ca tot mai trebuie sa castige alegerile din iarna, nu cred ca isi putea imagina nici o persoana cerebrala, nici in cele mai negre momente ale in curand defunctului regim Basescu. 

Romania este o republica constitutionala, insa aceeasi curte constitutionala care acum cateva luni era ridicata in slavi pentru ca impiedica abuzurile guvernului Boc, acum este calcata pur si simplu in picioare ca nu e pe placul noi conduceri. Asta nu ar trebui sa insemne ca Romania in aceste momente nu mai este republica ?

Toate acestea in conditiile in care pentru prima data in ultimii 3 ani Moody's retrogradeaza rating-ul Romaniei, cursul valutar a scazut in doar 2 luni de 3 ori mai mult decat intreg anul precedent, majorarea promisa de salarii la bugetari nu a fost deloc acoperita in buget, somajul a reinceput sa creasca.