sâmbătă, 20 iulie 2013

Londra: Borough Market

Dimineata am pornit vioi catre St. Paul's Cathedral. Insa statia de metrou locala fusese inchisa datorita campionatului de Cricket dintre Anglia si Australia. Da. Aici statiile de metrou pot fi inchise pe loc fara preaviz, anuntul se face pe loc. De exemplu daca esti in metrou, poti fi anuntat ca metroul nu opreste in Westminster datorita unei alarme de incendiu. Sau ca datorita unui macaz defect metroul nu mai merge decat pana la statia x. Asta se poate intampla in orice moment, si trebuie sa fii mereu pe faza. Cand se intampla asta, poti sa folosesti orice ruta alternativa fara sa platesti alta calatorie.
 



In fine, sa fie ei sanatosi cu campionatul lor de Cricket, am luat autobuzul pana in centru, am vazut St Paul's Catherdal, despre care vroiam initial sa va povestesc, insa dupa aceasta vizita am ajuns in Borough Market.
Ei bine aici am gasit mancare buna si abundenta si la pret bun pentru prima data. Dupa doua saptamani de mancat toate ciudateniile din lume, am dat de friptura de porc facuta la rotisor si servita evident ca sandvici, dar asta nu mai conta. Piata seamana sa zicem cu un targ. Se vand atat lucruri pentru acasa cat si foarte multe lucruri servite pe loc. Ai o gama extrem de variata atat de produse cat si de culturi. Scoici proaspat desfacute, paella, tocanita de ciuperci, de rata, porc rotisat, branza la gratar, tot felul de salamuri, dulciuri turcesti, dulciuri europene, sucuri de tot felul si multe, multe altele. Chiar daca ei nu se omoara cu igiena, din ce am observat, nu va ganditi la duhoarea de peste din Obor ci la miros placut de mancare proaspata. Piata oricum functioneaza doar joi, vineri si sambata, in regim de targ, deci nu ar avea cand sa se altereze alimentele. 
Ca sa va faceti o oarecare idee: un sandvici cu friptura de porc 6,5 lire, un suc din fructe stoarse acolo 2.5 lire, dulciuri intre 1 si 5 lire.
 
Daca esti de mai mult timp in Londra, si te-ai saturat de mancarurile lor reci, sandviciuri sau fish and chips, atunci trebuie sa treci prin Borough Market (tube: London Bridge).

PS: dupa ce in ultimele 2 saptamani aici a fost stage 3 heat alert (peste 28 de grade la pranz), azi vremea a fost pentru mine ca de toamna (19 grade, vant si inorat). Continua insa cea mai mare seceta din ultimii 250 de ani -  nu a plouat in iulie.

Niciun comentariu: