O poveste romaneasca veche de 100 de ani

"A venit în sat, după răscoale, un domn, într-o birjă care avea coşul ridicat. Caii aveau hamuri negre şi clopoţei la gât care sunau. S-a dat jos din birjă şi a pus să se bată toba şi să fie chemaţi oamenii la primărie. Toba a sunat şi, cum era duminică şi mai nimeni n-avea treabă, s-au adunat oamenii. Domnul gros, mărunt, se sprijinea în baston. Le-a spus oamenilor că la Turnu s-a întemeiat o bancă nouă, Banca Furnica. Cine vrea n-are decât să iscălească o hârtie, să-şi pună un gir şi să arate de câte parale are nevoie. În măgura Furnica, oricît ar mai căuta, oamenii n-au să mai găsească bani. La Banca Furnica însă, bani berechet... S-a urcat în trăsură domnul, vizitiul a dat bici cailor. A plecat birja pe Călmăţui în sus să ducă fericita veste mai departe.

Satul a intrat în fierbere. Fiecare avea nevoie de bani. Dar era o încurcătură la mijloc. Puţini ştiau să iscălească. Domnul cu baston, care spusese că-l cheamă Săvescu, rostise răspicat:

- Numai cine ştie să iscălească poate căpăta bani de la Furnica!...

Frământarea oamenilor n-a ţinut mult. Notarul Stănescu a făgăduit să-i înveţe să-şi scrie numele pe hârtie - pe cei care vor să înveţe...

În primărie, e o masă mare. Au pus teancuri de hârtie pe masă. Au adus o călimară şi câteva condeie în care s-au înfipt peniţe noi. Li s-au dat oamenilor scaune. Li s-au pus în faţă coli de hârtie. În susul colii, notarul a scris un nume. Lămureşte notarul oamenilor:

- Nu e nevoie să învăţaţi literă cu literă. Domnul Săvescu nu e pretenţios. Trebuie să vă obişnuiţi numai să mâzgăliţi pe hârtie câteva semne care să semene a iscălitură…

Oamenii au luat condeiele în mâini, le-au muiat în cerneală. Au repezit peniţele pe hârtie. Hârtia s-a pătat, s-a rupt. Greu să scrii cu căciula în cap. Şi-au pus oamenii căciulile pe duşumele. Greu să scrii cu cămaşa încheiată la gât. Şi-au desfăcut cămăşile la gât, ca la coasă. Tot ca la coasă şi-au sumes, până mai sus de cot, mânecile. Greu să scrii cu cojocul ori cu zăbunul în spinare… I-au cuprins năduşelile. Toţi - lac de apă. Şi-au scos cojoacele, şi-au scos zăbunele, şi-au scos flanelele şi le-au aşezat alături de căciuli pe duşumelele primăriei.

Cu răbdare notarul i-a învăţat în câteva săptămâni să-şi zgârie fiecare, măcar pe un sfert, numele, fără să rupă peniţa, fără să păteze hârtia.

Care cum putea să prindă învăţătura îşi căuta o pereche. Împrumutau bani de la cârciumar, de la popă, de la notar şi alergau la gară. Cumpărau biletul şi plecau la oraş.

În faţa băncii, nesfârşite pâlcuri de oameni, doi câte doi, la rând, ca la miliţie. Înăuntru îi primea Săvescu. Iscălea unul, iscălea şi celălalt - girul. Numai atâta trebuia să facă omul: să semneze de două ori două hârtii. Cu hârtiile iscălite în mâini, treceau la casă. Casierul le privea prin ochelari iscăliturile, zâmbea şi-i întreba:

- Cât?...

Unii împrumutau o sută, alţii două, alţii chiar cinci sute de lei. De la bancă, cu pungile umflate de arginţi, treceau la birt. Beau oamenii, mâncau, cântau. Pe uliţa mare a târgului negustorii îi prindeau de coaste şi îi trăgeau în prăvălie…

- Să-ţi dau stambă să-i faci nevestei fustă…

- Ce umbli mă, cu opinci? Vino să te încalţi cu ghete cu scârţ…

- Ai căciula spartă, bade… Vino să-ţi dau o căciulă de dorobanţ…

- Vin să-ţi vând un bariş pentru fie-ta…

- Nu vrei o pereche de papuci?

Intrau oamenii în prăvălii şi se întorceau seara, acasă, chiuind, ca de la nuntă. Desagii pe umăr, doldora de mărfuri.

- Mare noroc avem cu Furnica…

- Să-i dea Dumnezeu sănătate domnului Săvescu…

- Bani la noi, ca la boieri…

Boii noştri erau mărunţi, bătrâni. Abia târau plugul. Carului îi săriseră obezile, i se strâmbară şuşleţele… Greu să duci munca pe trei moşii cu boi mici, cu car care scârţâie din toate încheieturile şi stă să se rupă sub încărcătură, să te lase în drum tocmai când ai treabă mai multă.

S-a apucat şi tata să înveţe să iscălească. Nu eram încă la şcoală. Nu se afla în casă nici toc, nici cerneală, nici hârtie. Le-a adus într-o zi în sân văru-meu Sorean Militaru, de la Stănicuţ… Nenea Sorean ştia carte. Nu i-a fost greu tatii să înveţe a se iscăli. Într-o săptămână putea să-şi scrie numele întreg, chiar cu ochii închişi. Îl scria cu degetul pe zăpadă. Dacă ar fi fost vară, l-ar fi scris cu codirişca pe ţărână.

A plecat tata cu nenea Sorean la târg şi s-au împrumutat de la Banca Furnica. Cu împrumutul am schimbat boii mici şi am luat în locul lor boi mari, cu coarne largi, boi tineri. Carul vechi l-am desfăcut în bucăţi şi l-am pus în hambar. Am cumpărat de la oraş un car nou, pe care ni l-a încălţat cu fier meşterul satului, Oanţă. Din ce bani i-au mai rămas, tata a cumpărat o jumătate de sac de făină. De la moara boierului a cumpărat pe bani făină, să nu ne mai încarce, vara, la socoteli logofătul.

Peste un timp, numai chiaburii din sat nu primeau cărţi poştale de la bancă. Toată ziua împărţea poştaşul cartoane mici, cu litere tipărite. Oamenii care se îndatoraseră erau chemaţi acum la bancă să plătească dobânda şi să dea şi ceva din capete.

De unde să iei bani în toiul primăverii!!... Cine avea oi vindea câteva şi plătea dobânzile. Pentru capete trebuia să vinzi cel puţin un cârlan. Banca Furnica şi-a închis casa. Nu mai împrumuta pe nimeni. Oamenii aleargă, muncesc, se zbat, vând ce au pe lângă casă şi tot nu prididesc să plătească dobânzile, capetele.

Vine şi acum în sat, cu aceeasi birjă, domnul Săvescu. Cheamă oamenii cu toba la primărie şi-i bruftuluieşte.

- Am să iau şi pielea de pe voi. V-aţi împrumutat când aţi avut nevoie. Acum trebuie să plătiţi...

Jandarmul, popa, notarul, lângă burticos.

- Dacă aţi luat bani, trebuie să-i daţi îndărăt…

Domnul Săvescu a început să-şi facă drum prin sat cu portărelul. Portărelul merge din casă în casă însoţit de şeful postului de jandarmi, Niculae Mieluşel.

În faţa fierăriei lui Oanţă carele stau lanţ. Nu mai sunt ale oamenilor. Sunt ale Furnicii. Le-a strâns banca şi le vinde celor ce le pot plăti cu bani gheaţă. Adună portărelul cu jandarmii vitele satului. Cirezile, mânate din umbră de argaţi anume tocmiţi de stăpânii băncii, iau drumul oraşului.

Carul nostru cel nou, care sună atât de frumos, se află şi el în faţa fierăriei lui Oanţă. Boii noştri cu coarnele larg desfăcute au apucat şi ei drumul târgului, amestecaţi în cireadă…"

 

Initial am vrut sa pun titlul postarii "Credit doar cu buletinul", motivul este evident si analogia este izbitoarea. Textul este din Descult de Zaharia Stancu si face parte dintr-un articol din ZF, dar era prea bun si potrivit ca sa il las sa treaca.