Caderea comunismului in Europa in 1990 si destramarea URSS in 1991, au reprezentat oportunitatea unica mondiala pentru occidentali de a invada si ocupa piete de desfacere complet inchise pentru ei pana in acel moment. Acest fapt a fost puternic sustinut si de prabusirea economiilor si a productiilor proprii din aceste tari. Noua piata de desfacere, de doua sute de milioane de persoane, au adus o crestere economica fara precedent in special pentru SUA si in particular pentru tarile vest-europene. Tarile ex-comuniste nu numai ca au incetat aproape orice forma de export, dar au importat orice, mai ales produse second hand, ne mai dorite in vest.
Inceputul acestui an aduce o prabusire in lant a regimurilor politice din nordul Africii si Orientul mijlociu. Regimurile totalitare mentinute mai multe decenii la conducerea Tunisiei si a Egiptului s-au prabusit. Libia trece printr-un razboi civil in aceste zile. In Bahrain, Yemen si Iran au loc proteste de amploare. Pana acum peste o suta de milioane de oameni sunt in mijlocul acestui val de schimbare din lumea araba. Contextul geo-politic este extrem de important. Prin canalul Suez, tranziteaza 7,5% din comertul mondial si doua treimi din petrolul destinat Europei. Pana la schimbarea regimului canalul era restrictionat Iranului, insa in februarie, mai multor nave militare Iraniene li s-a permis tranzitul catre Turcia.
Cred ca lantul de revolte din lumea araba nu este intamplator, chiar daca in timp s-a creat un moment de asteptare favorabil acestui fenomen. Forte exterioare sunt mai mult ca sigur implicate in operatiunile din aceste tari cu scopul de a crea o rasturnare politico-economica cu impact major la nivel global.
Este posibil ca prabusirea regimurilor din aceste tari sa fie echivalentul razboiului (dupa ce s-a ratat incercarea din peninsula Coreeana) de care are nevoie planeta pentru a reporni ecomomia globala.

