Setup-ul inseamna amenajarea elementelor particulare ale bazinului. Alegerea substratului, pregatirea lui, montarea echipamentelor interioare, pregatirea si asezarea potrivita a elementelor de decor samd.
Pot sa spun ca acest setup mi-a dat o bataie de cap si un efort la fel de mare ca transportul bazinului. Sa o luam cu inceputul.
Intai trebuiesc prinse in acvariu echipamentele interne (turul si returul de la filtru, incalzitorul). Cunoscand bine legenda ventuzelor chinezesti care se desprind in timp si devin imposibil de reprins am incercat sa le prind pe ale mele cu silicon de sticla. Unde ma interesa cel mai mult (la returul de filtru, pentru ca acesta iti poate devasta acvariul daca pica in substrat), siliconul nu prea a tinut. La tur, evident ca ce am masurat eu nu a fost prea grozav, asa ca skimmerul sta mai mult in aer. Oricum aici siliconul a prins cu strasnicie si nu am putut sa mut ventuza mai jos.
Ca idee insa am turul intr-un colt pe unde sa traga apa, iar returul (teava stropitoare) pe latura din celalalt capat. Incalzitorul trebuie si el sa fie intr-o zona in care apa circula.
Mergand mai departe la substrat, deoarece am ales un bazin plantat am avut nevoie de un substrat fertil, iar peste el unul inert. Am ales gama JBL, care se afla pe la mijlocul clasamentului si al listei de preturi evident. Substratul fertil Aquabasis Plus iar ca sol inert peste cel fertil, am pus Manado.
Ideal este sa ai 2-4 cm de substrat fertil iar peste el 5-8 cm de substrat inert. Cantitatea corecta de substrat se calculeaza raportat la suprafata bazinului si nu la volumul acesta, dupa urmatoarea regula.
Lungime (cm) x latime (cm) : 200 = X litri de JBL Manado din strat e 5 cm grosime. Similar si pentru Aquabasis.
La Aqua Basis m-am cam zgarcit si am pus la limita. Intai am luat o
punga de 5l dupa care m-am mai dus la magazin dupa inca una de 2,5. La final mi-am dat seama ca mi-ar fi trebuit 10l. Cel putin Manado am luat cantitatea corecta de 25l. Si acum a inceput circul. Am asezat un substrat uniform de Aquabasis, pe care l-am nivelat cu o tija pe care am avut-o la indemana. Am folosit mai multe scobitori pentru a masura grosimea stratului in diverse puncte pentru ca la ochi pare la fel dar poate varia mult.
Pe urma Manado asta trebuie spalat, dar unde speli 25 de litri, care au peste 30-35 de kg? Evident nu am avut unde sa il spal pe tot odata. Am inceput sa il spal in ligheanul in care urma sa tin filtrul, pentru a scoate in principal praful. Prima data am umplut cat de cat ligheanul, dar dupa aceea trebuie tinut deasupra acvariului si presarat incet, ca daca il torni strici tot. Ei ia incearca sa tii la nivelul capului o greutate de 10kg pentru mult timp (yup, pietrisul ud e greu). Asa ca a trebuit redusa cantitatea spalata la runda urmatoare. Toata operatia asta a durat mai mult de 2 ore! M-am uitat pe urma pe forumuri si am constatat ca si ceilalti au patit ceva similar. Iar cei care au spalat in mai mult de o apa le-a luat chiar o seara intreaga.
In poze puteti vedea ca am 2 trepte in acvariu. Ideal este sa existe o oarecare panta, cu o zona joasa in fata si o zona inalta in spate. Daca nu folosesti pietre, e destul de greu sa ai o panta mare, pentru ca pestii se vor ocupa sa mute tot pietrisul din loc, iar acesta va ateriza in zona joasa.Din pietre mari am facut o treapta in bazin. Daca pietrele nu sunt suficient de mari, cand este dizlocat pietrisul de sub ele, pietrele vor aluneca incet la vale. In tot timpul asta am adaugat incet de tot si apa cu cana.
Manado si Aqua Basis Plus am luat de la reef.ro cu 115 lei respectiv vreo 60 de lei cele 2 pungi din urma.
Siliconul transparent e vreo 6 lei.
Termometru Tetra: 15 lei tot de la reef.
Toate etapele proiectului se gasesc pe link-ul urmator: http://www.monkey-100.blogspot.com/search/label/acvariu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu